Paul Anton, tot mai aproape să plece de la Dinamo: ,,A suferit destul, atâta vreme”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 27 iulie 2021, ora 17:18,
Paul Anton
Paul Anton

Paul Anton, unul dintre cei mai importanţi jucători de la Dinamo, este pe punctul de a pleca gratis de la formaţia din Ştefan cel Mare, din cauza restanţelor financiare.

După ce şi-a depus memoriu la Camera Națională a Soluționării Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal, Anton ar putea fi declarat în sfârşit miercuri liber de contract, după ce un verdict a fost amânat de două ori până acum.

Lucian Marinescu, impresarul fotbalistului, speră ca Anton să primească decizia de a deveni fotnalist liber de contract. Acesta spune că oficialii forului ar trebui să se gândească cât a avut de suferit fotbalistul în perioada de la Dinamo.

,,Mâine, la Comisie, am încredere totală că oficialii forului se vor gândi la viitorul jucătorului, a suferit destul, atâta vreme. Străinii (n.r- spaniolii care au fost la Dinamo) au mers la FIFA, și-au depus memorii acolo, ceea ce, ca o părere personală, nu mi se pare cinstit și în regulă, un lucru urât, dar e treaba celor de la club cum au tratat de s-a ajuns la o astfel de situație.

Paul și-a făcut mereu datoria față de Dinamo, ca de altfel față de orice club la care a fost. Acum, trebuie să-și vadă și el de familia lui. Mizez pe faptul că forul pus să judece se va pronunța.

Ei (n.r- oficialii lui Dinamo) încearcă să amâne situația, invocând interdicția la transferuri, dar nu fac lucrurile cum trebuie cu cei ce au rămas și au continuat la echipă. Ori ei au spus că au venit să îndrepte lucrurile.

Nu e nimic cu Craiova sau cu alt club, întrucât Paul e jucător sub contract cu Dinamo și își respectă angajamentul și regulamentul.”, a declarat Lucian Marinescu, pentru GSP.

Paul Anton

Citeşte şi STRIGĂTUL DE DISPERARE AL CĂPITANULUI DINAMOVIST: „SUNTEM ÎN AER, AI NIMĂNUI”

 

lucian marinescudinamorealitateafrfpaul anton