Paul Papp, criticat dur după meciul cu Poli Iași: „E roșu clar, sută la sută!”

Petrolul Ploiești a învins-o pe Poli Iași cu 2-1. Formația moldavă a reclamat un cartonaș roșu neacordat în minutul 20, când Paul Papp l-a călcat pe Rareș Ispas.
Jucătorul faultat a comentat aspru faza în care a fost faultat. Iată ce a spus despre adversarul său după meci.
„E roșu clar, sută la sută!”
„La acea fază eu cred că e roșu clar, sută la sută. Am simțit o durere foarte mare, am încercat să continui, să văd dacă pot să joc tot meciul. Am continuat și mă bucur că am reușit să marchez.
Dar după, când săream la cap la fiecare fază, simțeam o înțepătură foarte tare și am decis că trebuie să ies, pentru că nu mai puteam să dau 100%.
Nu vorbesc despre arbitraj, sunt specialiști care pot să spună asta, dar consider că a fost un roșu clar și nu mai avem ce să discutăm despre această fază. Eu consider că a fost clar de roșu”, a spus Rareș Ispas, după eșecul cu Petrolul.