Penalty controversat în prelungiri în Dinamo – Oțelul! În tur, la o fază identică, s-a luat altă decizie

Dinamo și Oțelul Galați s-au întâlnit marți seară în etapa cu numărul 25 din SuperLiga României, iar dramatismul în acest meci a atins cote înalte. Astrit Selmani a adus victoria pentru „câini”, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri, în prelungiri.
La meciul tur dintre Oțelul și Dinamo s-a judecat altfel aceeași fază
La meciul tur dintre Oțelul Galați și Dinamo a existat un moment similar cu cel petrecut marți seară pe Arcul de Triumf, în urma căruia centralul Moroiță a dictat lovitură de la 11 metri.
Din imagini se vede cum jucătorul de la Dinamo atinge mingea cu mâna, dar, arbitrul Flueran, care a condus acea dispută, a decis să nu acorde lovitură de la 11 metri la acea fază.
Acum, după ce a fost sesizat din camera VAR, Moroiță a decis să acorde 11 metri pentru Dinamo, care a câștigat meciul, după ce Astrit Selmani a transformat fără emoții de la punctul cu var.
Ce a declarat Astrit Selmani după Dinamo – Oțelul 1-0
„Chiar am crezut că vom marca un gol, am avut mulți jucători în careu. Am încercat să-mi creez spațiu, a fost un meci de luptă. Echipa noastră dorește să joace un fotbal frumos, dar astăzi a fost un altfel de meci.
Important e că am câștigat. Ne-am apărat bine. Este important că am câștigat ultimele două meciuri. Nu mă interesează cum câștigăm, important este să ajungem în play-off cât mai repede”, a declarat Selmani la flash-interviu.
Vârful kosovar al lui Dinamo București a ajuns la cota 11 în SuperLiga României și a marcat un gol care a adus „câinii” cu un pas mai aproape de play-off. Dinamo a egalat la puncte liderul Universitatea Cluj, care va juca în Bănie pe terenul Universității Craiova.
Programul lui Dinamo este unul excelent în următoarea perioadă. Formația antrenată de Zeljko Kopic se va deplasa etapa viitoare pe terenul celor de la FC Botoșani, echipă clasată pe locul 14 în SuperLiga.