Persoana care a ajutat-o pe Halep să treacă peste un moment greu: „I-am spus că trebuie să își respecte antrenorul!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 24 octombrie 2020, ora 15:22,
simona-halep-wta-roland-garros-1
simona-halep-wta-roland-garros-1

Ajunsă la un moment dat liderul tenisului feminin la nivel mondial, Simona Halep a avut și momente de cumpănă de-alungul carierei sale!

Fosta campioană de la Roland Garros din anul 1978, Virginia Ruzici (65 de ani), a pus o cărămidă importantă în cariera de jucătoare profesionistă a Simonei Halep. Fosta tenismenă a sfătuit-o pe Halep că trebuie să accepte situația de a colabora cu antrenori străini.

Fostul lider WTA, Simona Halep, colaborase doar cu antrenori români până în acel moment, iar angajamentul unui alt antrenor decât român, nu era pe placul jucătoarei de la malul mării. La un moment dat, Halep ajunsese chiar să se gândească la participarea fără antrenor în turneele pe care le aveam de disputat, lucru care era total neprofesionist pentru un viitor lider mondial.

Acela a fost momentul când Virginia Ruzici a intervenit și a declarat la acea vreme că Simona Halep va trebui să știe să respecte antrenorul cu care va colabora, iar în final se pare că a convins-o să înceapă o colaborare cu antrenorul belgian, Wim Fisette.

În momentul de față, Simona are nevoie să respecte antrenorul cu care lucrează”, spunea Virginia Ruzici pentru Pro Sport.

Această declarație a Virginiei Ruzici venea după o decizie total surprinzătoare pe care o luase la acea vreme Simona Halep.

„Deocamdată vreau să rămân singură, să îmi consolidez încrederea in mine. Perioada în care am jucat fără antrenor de la începutul anului m-a ajutat, iar acum o să încerc să fac tot ce pot și ce cred eu pe teren. În acest moment mă simt bine fără antrenor”, spunea Halep în 2013.

După colaborarea cu belgianul Wim Fisette, constănțeanca se pare că a înțeles cât de important este să aibă un antrenor profesionist lângă ea, astfel încât din anul 2016, a început un angajament cu australianul Darren Cahill, alături de care a obținut cele mai importante rezultate din carieră.

Citește și Soiledis nu știe cum a fost infectat cu COVID-19: “Poate am atins un obiect la centrul de antrenament!”

virginia ruzicirealitateasimona halepantrenor haleptenis