Pierdere importantă pentru Adrian Mutu! Cât va lipsi Jayson Papeau din agrenajul Rapidului

Mijlocașul ofensiv francez Jayson Papeau a fost accidentat în meciul de pe teren propriu cu FC Botoșani și va mai reveni abia în februarie.
Jayson Papeau a fost scos cu targa de pe teren în meciul cu FC Botoșani
Remiza de pe teren propriu cu FC Botoșani, prima de la inaugurarea noului stadion Rapid, nu a fost singurul motiv de supărare pentru oficialii clubului alb-vișiniu.
Accidentarea lui Jayson Papeau este una gravă, iar mjlocașul ofensiv nu va mai juca în acest an. Folosit titular cu FC Botoșani, el a fost fasultat din spate de Antoni Ivanov la jumătatea primei reprize.
Într-o primă fază, Papeau a primit îngrijiri medicale pe gazon, acuzând probleme la gleznă, şi a fost scos cu targa de pe teren, la finalul meciului, el s-a deplasat în cârje spre peluza unde stă galeria Rapidului, pentru a-i saluta pe suporteri.
Iar azi a venit diagnosticul, unul crunt pentru jucător. Potrivit fanatik.ro, Papeau a suferit o fractură pe fibulă, leziune a ligamentului tibiofibular anterior şi o leziune parţială grad II la deltoid şi la ligamentul anterior talofibular.
În condițiile în care perioada de recuperare este de minimum 3 luni, concluzia este că Jayson Papeau nu va mai juca pentru Rapid în 2022. Adus la Rapid în a doua jumătate a lunii iulie, după plecarea lui Rareș Ilie la Nice, Papeau a bifat 12 meciuri în campionat și unul în play-off-ul Cupei României, când a și marcat.