Fostul internațional italian Gianluca Vialli își va suspenda activitățile cu echipa Italiei, pentru a lupta cu o nouă fază a bolii incurabile de care suferă.
„Vreau să-mi ajut corpul să depășească această fază a bolii”, a declarat Gianluca Vialli
Vialli are de mai mult timp cancer pancreatic. „După o discuție lungă și dificilă cu minunata mea echipă de medici oncologi, am decis să suspend, sper temporar, angajamentele mele profesionale prezente și viitoare”, a explicat Giancluca Vialli într-un comunicat.
„Scopul este să-mi folosesc toată energia fizică și mentală pentru a-mi ajuta corpul să depășească această fază a bolii, astfel încât să pot participa la noi aventuri cât mai curând posibil și să le împărtășesc cu voi toți”, a adăugat fostul atacant, care la naționala Italiei deținea funcția de șef de delegație.
„Gianluca este un jucător de top în echipa Italiei și va fi din nou în viitor”, a reacționat președintele Federației, Gabriele Gravina, citat în același comunicat. „Datorită curajului său extraordinar (...), sunt convins că se va întoarce în curând. Poate conta pe fiecare dintre noi!”, a adăugat el.
Gianluca Vialli a făcut 17 luni de chimioterapie pentru a scăpa de cancerul de pancreas
În urmă cu doi ani, Vialli anunța o remisie a cancerului său de pancreas, după 17 luni de chimioterapie. Câștigător al Ligii Campionilor cu Juventus în 1996, Vialli declara că a învins cancerul de pancreas diagnosticat în 2018, după un tratament de 17 luni cu citostatice.
„A fost dificil, chiar și pentru cineva rezistent la suferință, atât fizic, cât și mental. Dar ultimele teste făcute nu au mai arătat niciun semn al bolii”, spunea pentru publicația La Repubblica fostul jucător al „Squadrei Azzurra” (59 selecții, 16 goluri).
„Recăpătarea sănătății înseamnă să mă pot uita din nou în oglindă, să văd cum îmi crește iar părul, fără să-mi desenez sprâncenele cu creionul. Mă simt foarte norocos în raport cu multe alte persoane”, mai afirma fostul fotbalist.