Mirko Pigliacelli, gata să facă un pas în spate dacă David Lazar va ajunge în Bănie: „N-am ce să fac, nu e decizia mea!”

Portarul de drept al celor de la CS U Craiova în ultimii ani, italianul Mirko Pigliacelli, a vorbit despre șansele de a mai continua în Bănie și din sezonul următor!
Oltenii sunt gata să fie protagoniștii unei noi campanii spectaculoase de transferuri, astfel că și-au stabilit deja una dintre priorități. Retrogradat cu Astra Giurgiu în Liga a 2-a, David Lazar pare că este principala țintă a lui Mihai Rotaru, astfel că goalkeeper-ul are șanse tot mai mari să îmbrace tricoul „juveților” din sezonul viitor.
Întrebat despre concurența dintre buturile Craiovei odată cu venirea portarului primei reprezentative a României, Mirko Pigliacelli s-a arătat foarte dezamăgit de decizia conducerii. Italianul a mărturisit că nu și-a dorit să plece niciodată din Bănie, dar în cazul în care clubul îi va transmite că nu se va mai baza pe serviciile sale, atunci nu va avea de ales.
„Eu am contract aici, am înţeles că a semnat deja un portar (n.r. David Lazar). Deja a semnat, asta e, n-am ce să fac, nu e decizia mea. Nu mi-am dorit să plec niciodată, dar dacă vine un alt portar… dacă aşa e, dacă nu e aşa, vorbim degeaba. Dacă e luat, poate cineva nu mai are încredere în mine, dar eu am mare încredere în Craiova, nu mi-am dorit niciodată să plec”, a spus Pigliacelli, la finalul meciului cu Clinceni.
Citește și Atanas Trică, nepotul lui Ilie Balaci, a debutat pentru CS U Craiova. Fanii i-au scandat numele “Prințului din Bănie”
Ce spune Astra Giurgiu despre transferul lui David Lazar la CS U Craiova
“Ceea ce pot să vă spun este că CS U Craiova și l-a dorit pe David Lazar încă de acum jumătate de an. Am fost în discuții cu cei de acolo, dar în momentul de față Lazar este jucătorul Astrei și nu ar fi corect nici față de club și nici față de portarul de acolo să vorbim mai multe. O să vedem de la vară dacă și-l mai doresc. Orice preț este negociabil și orice fotbalist este transferabil contra unei sume corecte de bani!”, a spus Dani Coman, fostul președinte al celor de la Astra Giurgiu, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.