Pițurcă s-a săturat de situația de la Steaua: ”Știu sigur că nu comandantul conduce clubul!”

Steaua se află în Liga 2, dar nu are drept de promovare. Victor Pițurcă s-a săturat de situația de la echipa și a avut de transmis un mesaj dur.
„Situaţia e de neînţeles. Nu pot să-mi imaginez de ce se întâmplă lucrul ăsta. Să nu iei anumite măsuri ca echipa să se bată la promovare. De fapt nici nu ştiu cine conduce acest club. Am putea spune că, comandantul clubului conduce, dar eu ştiu sigur că nu el conduce. Dacă era aşa, ar fi făcut cu orice preţ ca Steaua să poată să promoveze”, a declarat Victor Piţurcă, potrivit Pro Arena.
Ce a spus Adi Popa înainte de derby-ul cu Dinamo din Liga 2
”Cu Dinamo, e meciul așteptat de toată suflarea stelistă cred că din 2017. Mă aștept să fie un meci cu casa închisă, un spectacol atât în tribune, cât și în teren, un meci de fair play, deși va fi foarte greu.
Știm de când au retrogradat că ăsta e cel mai important meci pentru suporterii noștri și nu cred că trebuie să-i dezamăgim, că au așteptat acest meci încă din Liga a patra.
Eu am atâtea meciuri cu Dinamo în diferite perioade si știu că ei se autodepășesc la astfel de meciuri si fanii îi transformă parcă în alta echipă.
Sunt meciuri speciale și o să vedeți că nu vor arăta așa rău cum au arătat până acum. Ce prefer? O victorie cu Dinamo, în loc de calificarea în play-off”, a spus Adi Popa.