Planurile celor de la Rapid înainte de startul Ligii 1: ,,Trebuie să ne organizăm ca o echipă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 14 iunie 2021, ora 22:26,
Rapid
Rapid

Rapid Bucureşti a revenit în Liga 1 în această vară, după ce a petrecut nu mai puţin de şase sezoane în ligile inferioare din România.

După ce a promovat, acum, cei de la Rapid Bucureşti trebuie să îşi întărească semnificativ lotul pentru a nu avea emoţii în Liga 1.

 

 

Daniel Niculae, preşedintele celor de la Rapid, spune că urmezaă o perioadă în care la echipa din Giuleşti vor sosi anumiţi jucători, iar alţii urmează să plece. Acesta îşi doreşte ca echipa să crească de la an la an.

 

,,Cu toții avem foarte mult de muncă, de la Victor, continuând cu mine și până la ultimul angajat al clubului. Toată lumea trebuie să fie în spatele echipei. E o campanie de aducere de jucători, sunt unii care ne vor părăsi, vor fi și foarte mulți care vor ajunge la Rapid. Nu știu câte echipe au transferat jucători în perioada asta, abia s-au terminat competițiile.

 

Am urmărit foarte mulți jucători, jucători pe care îi cunoșteam, alții pe care nu îi cunoșteam, însă nu trebuie să ne pripim, trebuie să luăm deciziile corecte, pentru că ne așteaptă un an foarte, foarte greu. Și cred că anul acesta de primă ligă va fi decisiv. Trebuie să consolidăm echipa, să ne organizăm ca o echipă, să demonstrăm pe teren, să rămânem în prima ligă și ușor, ușor, de la an la an, să ajungem să creștem și cred că visul oricărui rapidist este ca în anul centenarului să reușim ceea ce nu s-a reușit niciodată în istoria clubului și anume eventul.”, a declarat Daniel Niculae, la reunirea lotului rapidist.

 

Daniel Niculae

 

Citeşte şi VIDEO | MIHAI IOSIF, MESAJ CĂTRE CONDUCEREA RAPIDULUI: „SPER SĂ SE PERFECTEZE TRANSFERURI”

rapidrealitatealiga 1daniel niculae