Plecarea lui Albion Rrahmani de la Rapid, comentată de Victor Angelescu: „Nu ne gândim la altceva”

Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a exclus varianta ca atacantul kosovar Albion Rrahmani să plece până la finalul sezonului.
Victor Angelescu susține că nu se pune problema ca Albion Rrahmani să plece de la Rapid
Apele au început să se învolbureze pe marginea acestui subiect după ce Rapid s-a impus cu 3-1 în fața lui CFR Cluj, iar Rrahmani a marcat, din nou, două goluri.
„Nu știu dacă voi sta mult aici pentru că noi jucăm ca să avansăm în cariere, să mergem la echipe mari în Europa. De ce nu? Vreau să joc în primele cinci ligi ale Europei”, a spus Rrahmani el, iar mulți au tras concluzia că este, deja, cu gândul la plecare.
Poziția Rapidului, transmisă de Angelescu, a fost foarte clară. „Nu se pune problema să plece, a jucat 4-5 meciuri, nu există.
Noi vrem să-l ținem cât mai mult, cel puțin până la finalul sezonului, deci nu ne gândim la altceva. Sper să câștigăm un titlu, o cupă, sau să ne calificăm în competițiile europene.
Și, de ce nu, să-l ținem și după aia. Ce e foarte clar e că nu-i vom da drumul decât pe o sumă cum credem noi că merită, adică una foarte mare.
A început foarte bine, dar cred că la un fotbalist e important nu să aibă 4-5 meciuri bune, ci un sezon bun, iar eu mă rog la Dumnezeu să nu se accidenteze, asta e foarte important.
Dacă își va face treaba și ne ajută să ne îndeplinim obiectivul, este clar că orice jucător vrea să ajungă la un club mare”, a spus Angelescu, potrivit Digi Sport.