Portarul echipei Academica Clinceni nu va uita prea curând meciul cu Farul: „Nu am trăit o umilinţă atât de mare”

Portarul echipei Academica Clinceni, Andrei Ureche, a declarat joi seară, după înfrângerea suferită în meciul cu Farul Constanţa, scor 2-8, că nu a mai trăit o astfel de “umilinţă”.
”Sunt foarte mâhnit, foarte supărat! Nu cred că am trăit niciodată o umilinţă atât de mare. Îmi găsesc greu cuvintele, dar trebuie să mergem mai departe. Am încercat cât s-a putut să nu iau atât de multe goluri. Din păcate azi n-am fost concentraţi 100%. Mai mult am făcut act de prezenţă şi chestia asta mă deranjează. Nu ştiu câtă lume crede în noi.
Uneori mă îndoiesc şi eu de mine, că nu ştiu dacă fac lucrurile corecte sau greşite. Nu reuşim să câştigăm sau să facem măcar un egal. Vine play-out-ul imediat şi atunci orice meci o să fie foarte important. Dacă vom juca de această manieră nu avem nicio şansă, dar dacă vom schimba ceva, dacă ne vom dori mai mult, atunci altfel vor sta lucrurile. E greu de digerat acest meci. Clar că cei de la Farul mi-au dat o lecţie. E un duş rece pe care mi l-au dat. E foarte greu de uitat acest meci”, a spus Ureche, potrivit telekomsport.ro.
Farul Constanţa a învins-o, joi, în deplasare, cu scorul de 8-2, pe Academica Clinceni, într-un meci restanţă din etapa a 23-a a Ligii 1. Meciul a fost programat iniţial la 29 ianuarie, dar a fost amânat deoarece mai mulţi jucători de la echipa ilfoveană s-au infectat cu Covid-19.