Portarul transferat de Gigi Becali e pregătit să devină titular
Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 07 ianuarie 2025, ora 11:24,

Lukas Zima (29 de ani), portarul adus de FCSB în această perioadă de transferuri, e pregătit să fie titular.
„Am auzit că FCSB e interesată de mine acum mult timp. Agentul meu a primit un apel de la directorul sportiv (n.r. – MM Stoica) undeva la finalul perioadei de mercato din vară.
La acel moment eram surprins, un club cu ambiții de Champions League mă voia. La finalul lunii septembrie am ajuns la un acord. Au vrut pe cineva cu experiență, care să îl ajute pe Ștefan. (n.r. Târnovanu)
În plus, sunt șanse mari să plece în iarnă. De asta m-au contactat atât de devreme. Indiferent că va pleca în iarnă sau în vară, eu sunt pregătit”, a declarat Lukas Zima, potrivit isport.cz.