Povestea de dragoste din viața lui Ivan Patzaichin: „Era prin ’75, de 23 August”

Georgiana, soția lui Ivan Patzaichin, i-a fost alături fostului mare sportiv până în ultimele clipe de viață.
Cei doi au fost împreună aproape jumătate de secol, iar în urmă cu câțiva ani au povestit cum s-a înfirpirat relația dintre ei. Ivan a făcut primul pas
„Era prin ’75, îmi făceam de lucru la mașină. Nu de alta, dar era 23 August, aveam liber și, cum eram un tinerel cumințel, nu găsisem altceva mai bun de făcut. Așa cum eram, băgat cu totul sub mașină, văd, la un moment dat, o pereche de picioare înfipte bine pe tocuri. Erau cele mai lungi picioare pe care le văzusem vreodată. Nu se mai terminau. Timid, timid, dar am sărit ca un arc.
CITEȘTE ȘI –>> MESAJELE TRANSMISE DE SIMONA HALEP, DUPĂ DECESELE LUI IVAN PATZAICHIN ȘI ION CARAMITRU
M-am dus imediat după ea, după stăpâna picioarelor, am încercat să intru în vorbă. Nimic, m-a pus imediat la punct. N-am renunțat însă, am luat-o pe ocolite.De când am văzut-o prima dată, n-am mai avut liniște. M-am interesat pe la colegele ei și, cu chiu cu vai, prin intermediari, am invitat-o la o cafea de ziua mea, pe 26 noiembrie. A fost de ajuns. Anul următor, în februarie, eram deja căsătoriţi! A fost, cred eu, dragoste la prima vedere”, mărturisea canoistul pentru Libertatea la momentul respectiv.

Partenera sa de viață i-a acceptat într-un final avansurile. Iar în urma poveștii lor de dragoste s-a născut Ivona, ficca lor în vârstă de 40 de ani.
Grupul meu de prieteni a hotărât să petrecem 23 august la Snagov. Pentru că baza nautică ar fi trebuit să fie goală. Doar că, Ivan rămăsese în bază să meșterească ceva la eleganta lui limuzină argintie. M-a văzut, m-a plăcut, și-a zis în minte că eu voi fi soția lui. A cerut coordonatele mele de la prieteni și a ținut legătura cu ei. Pentru că eu am refuzat să-l cunosc mai mult decât la modul strângerii de mână. Idealul meu în viață nu erau sportivii, mai ales cei cu notorietate.
Am început facultatea și Ivan m-a căutat, a complotat cu prietenii mei să ne întâlnim inopinat în diverse locuri, dar am reușit să mă eschivez astfel încât să nu se simtă jignit de refuzul meu. Ne-am jucat de-a șoarecele și pisica până pe 26 noiembrie, când nu am mai scăpat și am răspuns invitației la ziua lui de naștere. Acolo, în arealul lui am reușit să-l cunosc mai bine și am decis să nu mai fiu atât de sălbatică, până la proba contrarie” a povestit Georgiana Patzaichin pentru femeide10.ro.