Adrian Chică-Roșă a fost una dintre revelațiile acestui sezon în eșalonul secund, fotbalistul celor de la FC Buzău fiind cel mai bun marcator al primei părți a stagiunii, cu 12 goluri înscrise.
Puțini știu însă că atacantul a fost aproape să renunțe la fotbal pe când nu împlinise încă 20 de ani. Acum este om de bază la trupa pregătită de Cristi Pustai.
"Suntem 5 frați în total, mai am 3 frați și o soră. Sunt singurul dintre frați care face fotbal. Poate că și ei și-ar fi dorit să urmeze drumul ăsta, dar financiar vorbind, nu s-a putut. Eu am fost cel mai mic și cred că ăsta mi-a fost norocul. Însă am galerie acasă și la meciuri, atunci când pot să fie pe stadion.
Am fost întâi fundaș dreapta. Apoi mijlocaș stânga. Și abia după atacant. Portar doar nu am încercat. Când am terminat liceul, nu aveam nicio ofertă, nu aveam la ce echipă să joc. Așa că am făcut ce ar fi făcut oricine. Nu puteam să stau degeaba și să aștept. Așa că am renunțat la fotbal. Am zis că nu e pentru mine. Am plecat la muncă în Olanda pentru 1 an. Am cules flori”, a povestit Adrian.
Visul lui Chică-Roșă este de a ajunge la un moment dat la FCSB.
”Dintodeauna am ținut cu… Steaua, mă rog, FCSB acum. Văd în FCSB posibilitatea de a ajunge mai departe în străinătate. Mă antrenez serios. Nici de criticile lui Gigi Becali nu îmi este frică. Să ajung eu acolo și mai vedem. Visez frumos și mă antrenez serios. Momentan mai am multe de arătat.
Sunt sigur că la forma mea a contribuit și domnul Pustai, și domnul antrenor secund. Nu aș fi reușit să am momentul ăsta de explozie dacă nu erau ei. Și colegii mei de echipă, desigur. Că nu joc singur la Buzău", a încheiat jucătorul de 23 de ani.