Pregătirile sunt în toi pentru JO! Ce a pus la cale FRF pentru România U21

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 18 martie 2021, ora 22:16,

Naționala U21 a României s-a calificat în premieră după 55 ani la Jocurile Olimpice, iar FRF nu vrea să lase nimic la voia întâmplării.

Pentru tricolorii ”mici”, vara lui 2019 a fost una de vis. În luna iunie a respectivului an au participat la EURO 2019, unde au ajuns până în semifinalele competiției. Această performanță istorică le-a adus jucătorilor pregătiți la acea vreme de Mirel Rădoi și biletele pentru Tokyo pentru a fi prezenți la Jocurile Olimpice din 2021.

În fața unei astfel de provocări, FRF a pus la cale un turneu preolimpic și un cantonament în Asia, în vederea pregătirii naționalei U21 pentru JO. Turneul preolimpic va avea loc în luna iunie, la Toulon, iar printre reprezentativele care și-au confirmat prezența se numără campioana mondială, Franța, Coasta de Fildeş sau Japonia.

„În luna iunie vom participa la un turneu preolimpic în Franţa, la Toulon, un turneu care are o istorie foarte îndelungată. Anul acesta vor participa 12 echipe. Echipe care au confirmat deja alături de România prezenţa la acest turneu ar fi Japonia, Coasta de Fildeş, Franţa şi Australia”, a declarat Răzvan Burleanu, șeful FRF.

CITEȘTE ȘI –>> Obiectivul tineretului la Euro 2021 a fost dezvăluit: „Am spus la fel și în urmă cu doi ani”

Pe lângă turneul menționat, forul fotbalului românesc pune la punct și un cantonament pentru reprezentativa U21, în Asia. Scopul acestui cantonament este de a-i obișnui pe tricolorii ”mici” ai lui Adrian Mutu cu condițiile climatice din Japonia, dar și cu fusul orar, pentru a putea fi cât mai bine pregătiți în ziua începerii JO.

„Ne dorim ca în luna iulie, în perioada 5-16 iulie, să putem să organizăm un cantonament chiar în Asia, cât mai aproape de Japonia, astfel încât jucătorii să se poată obişnui cu clima, dar şi cu fusul orar”, a mai afirmat Burleanu.

La JO de Vară de la Tokyo vor putea participa toți jucătorii născuți dupa 1 ianuarie 1997, inclusiv trei jucători născuți mai devreme, deoarece regulile inițiale privind vârstele jucătorilor eligibili pentru competiție nu au fost schimbate din cauza amânării JO cu un an.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Presiune pe naționala antrenată de Adrian Mutu: „Acum avem așteptări și din partea lor”

turneu preolimpicromania u21realitateajo