Președintele FRH Constantin Din lansează acuzații: ”Mi se cere demisia!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 24 aprilie 2024, ora 14:38,
Constantin Din
Constantin Din

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Constantin Din, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că anumite persoane îi cer demisia. Astfel, Adunarea Generală Ordinară de vineri va dezbate acest subiect.

Cu toate acestea, șeful FRH contestă acuzele, având în vedere că rezultele din ultimii doi ani demonstrează că situația din handbal s-a îmbunătățit.

„Mi se cere demisia de către anumiţi contestatari. În vechiul mandat erau oameni care beneficiau de anumite facilităţi, iar acum s-au trezit că nu mai pot beneficia de ele. Cei care îmi cer demisia sunt acei oameni care în trecut se aflau în conducerea handbalului, iar acum li se pare că lucrurile nu funcţionează. Dar, din fericire pentru mine, pentru că discutăm despre demiterea mea, rezultatele şi ceea ce s-a întâmplat în aceşti doi ani sunt destul de clare. Lucrurile s-au îmbunătăţit, sigur că au apărut şi anumite greşeli, dar ele s-au îmbunătăţit”, a afirmat el, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă are emoţii referitor la acest subiect înaintea AG a FRH de vineri, Constantin Din a răspuns: „Emoţii înainte de Adunarea Generală sunt, pentru că mă întâlnesc cu oameni din handbal, dar sunt emoţii constructive, de a încerca să găsim soluţii”.

Adunarea Generală Ordinară a Federaţiei Române de Handbal va avea loc vineri, 26 aprilie, de la ora 11:00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

FRHhandbalConstantin Din