Cosmin Olăroiu a fost prezentat la noua sa echipă, Al Sharjah, dar tehnicianul de 52 de ani a menționat că este doar un acord verbal.
Acesta a declarat că toate demersurile se vor finaliza odată ce el și staff-ul său vor ajunge în Emiratele Arabe Unite.
”Nu este nimic definitivat în momentul acesta, este un acord verbal. Probabil că lucrurile se vor clarifica când ajungem acolo. Atunci când ajungi la o echipă, toți au așteptări foarte mari. Nu e un moment plăcut, nu de aia ne-au adus că e un moment bun.
Trebuie să rezolvăm situația. Ne-am uitat puțin la echipă, avem idei așa, dar nu e ușor. După 21 de ani de activitate, în care am avut o lună o pauză, cred că meritam să mă odihnesc puțin”, a declarat Cosmin Olăroiu.
Sursa foto: Profimedia Images
Cosmin Olăroiu îl va înlocui pe banca celor de la Al Sharjah pe Abdulaziz Al Yassi. Ultima echipă pregătită de Cosmin Olăroiu a fost Jiangsu Suning, din China, cu care a cucerit și titlul.