Ianis Hagi a reacționat după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale în Anglia. Fotbalistu a fost operat după ce a suferit o ruptură de ligamente la partida cu Stirling, din Cupa Scoției.
Acesta a ținut să-i mulțumească doctorului care s-a ocupat de el și anunț că este foarte motivat să înceapă deja perioada de recuperare.
,,Bună tuturor! După operația de succes de ieri, aș dori să-i mulțumesc Dr. Andrew Williams și tuturor celor implicați în operație. Sunt entuziasmat și motivat să încep această călătorie care mă așteaptă.
Știu că vor fi și niște vremuri grele înaintea mea, dar cu siguranță văd asta ca pe o oportunitate de a mă descoperi și de a mă dezvolta ca persoană și jucător de fotbal, și voi reveni mai bine ca niciodată. Începe drumul spre recuperare. Mulțumesc pentru toate mesajele frumoase!!!'', a scris Ianis Hagi, pe Instagram.
Situație gravă în cazul lui Ianis Hagi: ,,S-a operat în Anglia! Stă șase luni”
Vești groaznice vin din Marea Britanie, în privința lui Ianis Hagi. Acesta va rata tot restul sezonului la Rangers, echipă la care este legitimat de la începutului anului 2020.
După ce a suferit o ruptură de ligamente, mijlocașul de 23 de ani a fost supus unei intervenții chirurgicale în Anglia. Acum, fotbalistul va absenta de pe terenul de joc cel puțin șase luni de zile.
Ilie Dumitrescu, fost mare internațional, susșține că a vorbit cu Ianis Hagi, iar perioada sa de recuperare s-ar putea întinde și până la opt luni de zile.
,,Am vorbit cu Ianis, era foarte puternic. S-a operat în Anglia, unde s-a operat și van Dijk. Mi-a spus că, în cel mai fericit caz, stă șase luni, dar se poate prelungi la șapte-opt luni”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digisport.