Prima declarație a lui Daniel Paraschiv după ce a ajuns la Rapid

Echipa de fotbal Rapid a ajuns la un acord cu gruparea spaniolă Real Oviedo, pentru împrumutul atacantului Daniel Paraschiv în Giulești, până la finalul actualului sezon.
Există posibilitatea unui transfer definitiv
În sezonul trecut, atacantul român a contribuit la promovarea echipei spaniole în Primera Division, reușind 3 goluri în 30 de meciuri oficiale.
„Daniel Paraschiv, atacant român în vârstă de 26 de ani, va evolua pentru echipa noastră sub formă de împrumut până la finalul sezonului, cu opțiune de transfer definitiv.
Daniel Paraschiv vine la Rapid de la Real Oviedo, club la care a fost transferat în vara anului 2024. Bun venit în Giulești și mult succes în tricoul vișiniu!”, menționează sursa citată.
„Mă bucur foarte mult că am venit la Rapid și abia aștept să ne vedem acasă în Giulești! Forza Rapid!”, a declarat Daniel Paraschiv după semnarea contractului.
În prima parte a actualului sezon, Paraschiv a evoluat sub formă de împrumut la Cultural Leonesa, în Segunda Division.
Înainte de plecarea în Spania, Daniel Paraschiv a îmbrăcat timp de trei sezoane tricoul celor de la FC Hermannstadt, unde s-a impus drept unul dintre cei mai constanți atacanți din Superliga României. Pentru formația sibiană, Paraschiv a marcat 31 de goluri și a oferit 9 pase decisive în 90 de meciuri disputate în campionat.
Atacantul s-a alăturat duminică seara lotului giuleștean în cantonamentul din Antalya, a efectuat marți vizita medicală și urmează să participe la primul antrenament sub comanda lui Constantin Gâlcă.