Prima reacție a lui Cătălin Chirilă după ce a ratat calificarea în finala la JO de la Paris: „Este o lecţie!”

Cătălin Chirilă a ratat calificarea în finala Jocurilor Olimpice după ce a încheiat doar pe locul 5 în semifinale. Apoi, a câştigat de o manieră categorică finala B, dar la final a fost doar pe locul 9.
Prima reacție a lui Cătălin Chirilă după ce a ratat calificarea în finala la JO de la Paris: „Este o lecţie!”
Vizibil afectat de rezultat, canoistul a declarat că este o lecţie dureroasă din care va avea de învăţat. În schimb, acest eşec nu îl va opri din muncă, fiind sigur că peste patru ani îşi va juca din nou şansa.
„Nu pot să spun că mă aşteptam sau nu. E mult spus. Trebuia să iau fiecare cursă în parte, să o trăiesc la intensitate maximă şi la final ajungeam la obiectivul stabilit. Din păcate nu am ajuns, dar este o lecţie pentru mine.
Jocurile Olimpice… o să le ţin minte toată viaţa, cel puţin această ediţie. Nu am făcut faţă condiţiilor meteo şi efectiv m-au scos din ritm acele valuri. A trebuit să mă concentrez mai mult pe cârmă, decât pe palelele cu care am înaintat.
M-am ţinut de tactică până în ultimii metri, a fost totul excepţional. Am simţit cum m-am urcat pe adversari, dar avantajul pe care l-au avut ei în ultima parte şi-a spus cuvântul. Acele sutimi au contat.
Am controlat foarte bine cursa. În prima parte am vâslit relaxat, ştiam că pot declanşa finişul. Am urcat peste polonez şi neamţ, dar cu vremea nu te poţi pune. Este principala concluzie pe care o trag”, a declarat Cătălin Chirilă la final.
Cătălin Chirilă: „Valoarea acestei lecţii, pentru că a fost primită la Jocurile Olimpice, are însemnătate”
„Este o oarecare frustrare, dar mai important decât orice, o lecţie bine primită. Cred că aveam nevoie de o astfel de cădere. Nu şi-ar fi dorit nimeni să fie la Jocurile Olimpice. Vorbim de competiţia supremă.
E foarte dureros. Dacă eram la un Campionat European, era o mică lecţie şi atât. Cu siguranţă, valoarea acestei lecţii, pentru că a fost primită la Jocurile Olimpice, are însemnătate.
Este dureros, dar am tras linie imediat după semifinală. Mi-am dat seama imediat că nu voi fi în finală. Am auzit acel sunet la finiş şi mi-am dat seama că a mai fost cineva înaintea mea.
Am tras linie, doar atât. Linia concluziilor a fost trasă imediat după acea cursă. Privesc cu foarte mare încredere pentru viitor. Începând cu finala B, prima cursă pe care am câştigat-o după acel eşec”, a mai declarat sportivul.