Prima reacție a lui Mircea Lucescu după ce a aflat de întâlnirea lui Răzvan cu șefii FRF!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 24 noiembrie 2021, ora 12:57,
Mircea Lucescu/Sursa foto: Profimedia Images
Mircea Lucescu/Sursa foto: Profimedia Images

Vestea că fiul său s-a întâlnit cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță l-a luat prin surprinde pe marele Il Luce, care nu a știut nimic despre planurile celor din Federație!

Răzvan Lucescu și șefii FRF au purtat în cursul serii trecute o rundă de discuții chiar la Salonic, orașul în care tehnicianul român în vârstă de 52 de ani activează în acest moment. Întrebat despre posibilitatea ca Răzvan să revină la naționala României, Lucescu senior nu a dorit să comenteze prea multe, însă consideră că propunerea celor de la Casa Fotbalului este una normală, ținând cont de performanțele fiului său din ultimii ani.

”Nu știam, acum aud, pentru că am fost prins cu partida cu Bayern, iar eu și Răzvan nu vorbim în zi de meci, pentru că ne protejăm reciproc. E normal ca federația să se gândească la Răzvan, pentru că e un antrenor care a ajuns la un anumit nivel, cu o experiență semnificativă. Știe și ce înseamnă să conduci o echipă națională prin prisma mandatului său precedent.

Dar vă rog să nu mă puneți să spun mai multe, fiindcă realmente nu cunosc detalii și mă puneți și într-o postură delicată, pentru că sunt tatăl lui. Răzvan e primul care poate răspunde la toate întrebările legate de acest subiect”, a declarat „Il Luce”, potrivit Playsport.

Citește și RĂZVAN LUCESCU, RĂSPUNS RAPID PENTRU FRF! STOICHIŢĂ ŞI BURLEANU L-AU VIZITAT LA SALONIC

echipa nationaladeclaratiimircea lucescuromaniarăzvan lucescufrf