Prima reacție a lui Mircea Rednic, de la revenirea la Dinamo: „Sunt principalul responsabil din momentul ăsta”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat miercuri, 29 septembrie 2021, ora 17:52,
MIRCEA REDNIC
MIRCEA REDNIC

Antrenorul Mircea Rednic (59 de ani) a anunţat, miercuri, că revine la Dinamo. Tehnicianul a anunțat că obiectivul este salvarea de la retrogradare.

Eu sunt principalul responsabil din momentul ăsta. Ei au fost de acord. Asta nu înseamnă că nu iau un jucător dacă cineva vine cu o propunere de jucător bun și Dinamo are nevoie, dar în momentul de față știți care e situația noastră. Va fi foarte greu să aduc jucători până în iarnă. Am văzut ultimele două meciuri, de când m-am întâlnit cu domnul Badea.

Nu fac liste. Dacă încep să fac liste… ei sunt la ATI, trebuie să-i readuc la viață. Eu cred în băieții ăștia și au nevoie de un antrenor cu experiență, care să-i așeze mai bine pe teren. Am acceptat ca de mâine să mă prezint la antrenamente. Am semnat pe un an, cu opțiune de încă un an.

Băieții au avut și momente bune. La meciul cu FCSB și Craiova, echipa a jucat în 10. Când e vorba de Dinamo, nu mai vorbești de riscat cariera. E un moment delicat. Tot ne dăm cu pumnii în piept că suntem dinamoviști, acum trebuie să fim dinamoviști. Chiar nu știu exact ce probleme sunt. De mâine, de când voi fi cu Săftica la antrenament, voi face o evaluarea a lotului. Da, e cel mai greu moment al lui Dinamo în care revin. Acum nu e vorba de o baghetă magică, ci de muncă, să le dai încredere. Obiectivul e salvarea de la retrogradare. La ce rezultate avem, ăsta e obiectivul. E dureros 

În iarnă, s-ar putea să vină ‘Bizonul’ (n.r – Harlem Gnohere). E nevoie de un atacant și un fundaș dreapta. Eu n-am înțeles asta. Tu ai un jucător care a făcut diferența în atac și tu îl sacrifici ca fundaș dreapta pe Sorescu. Un fundaș dreapta găseai din ce aveai tu acolo să joace defensiv mai bine decât Sorescu. Sorescu a făcut diferența în ofensivă. Mai e de lucrat, nu mai e Sorescu care a fost anul trecut.

Am văzut că toată lumea zice că echipa e vai de mama ei, că jucătorii nu merită să joace în Liga 1. Trebuie să umblu puțin la sentiment. Au și ei un pic de orgoliu. Acum, cu un alt antrenor, poate cu mai multă disciplină, au posibilitatea să arate că merită să joace la Dinamo.

Nu mai vin cu bani de acasă, că nimeni n-a apreciat că am venit. Rednic a venit și a ajutat clubul. ‘Salvatorul’ a zis că nu mai dă niciun ban și riscam să nu luăm licența„, a declarat Rednic.

Mircea Rednic a mai antrenat echipa Dinamo în perioadele 2006-2007, 2008-2009, 2015-2016 şi 2018-2019.

Rednic a antrenat 17 echipe: Rapid, Dinamo, FCM Bacău, Vaslui, U Craiova, CFR, Astra, Petrolul, Poli Iași, Hazar Lankaran, Al Nassr, Alania Vladikavkaz, Standard Liege, Gent, Mouscron, Al Faisaly și Viitorul.

Citește și BREAKING NEWS | MIRCEA REDNIC, NOUL ANTRENOR AL LUI DINAMO. DETALIILE CONTRACTULUI

mircea rednicliga 1dinamofotbalantrenor