Prima reacție a lui Mutu după neconvocarea lui Săpunaru: „Am văzut o atitudine foarte bună a lui”

Rapidul are un singur jucător convocat pentru primele meciuri ale naționalei din 2022, Horațiu Moldovan fiind cel care l-a înlocuit în ultima clipă pe accidentatul Florin Iacob.
Deși toți cei din anturajul echipei se așteptau ca Săpunaru să fie cel care să primească telegrama de convocare, până la urmă Edi Iordănescu nu l-a inclus pe lista pentru cele două partide amicale de la sfârșitul acestei luni. Mutu a încercat să îl consoleze pe fundaș după această decizie luată de selecționerul tricolorilor.
„Am avut discuții cu Săpunaru. El merita, pentru toată cariera pe care a avut-o, și nu doar pentru asta, în principal pentru evoluțiile din acest sezon. Eu cred că el și cu Dragoș Grigore sunt cei mai buni fundași centrali din Liga 1. Și nu o spun doar pentru că sunt jucătorii mei sau pentru că au fost colegii mei.
Nu s-a întâmplat, dar probabil că vă fi convocat în iunie. I-am spus și lui și el știe foarte bine. Am văzut o atitudine foarte bună a lui. El trebuie să se pregătească foarte bine. El speră. Eu, direct, nu l-am întrebat, i-am spus că mi-ar plăcea mie ca el… ca ei să fie la echipa națională. Daca vă fi convocat, asta vă fi decizia lui Cristi. Chair dacă are 38 de ani, a demonstrat că are valoare”, a fost varianta prezentată de tehnicianul alb-vișiniilor, pentru PlaySport.
CITEȘTE ȘI –>> Numele cerut de fanii Rapidului la inaugurarea noului Giulești: „A făcut foarte, foarte multe lucruri bune”
Căpitan în Giulești, Săpunaru a avut probleme de-a lungul timpului din cauza atitudinii sale mai războinice. Mutu speră că aceste situații să nu se regăsească și în mandatul său.
„Eu, de când sunt aici, nu am avut parte de episoade negative cu Cristi. El este rapidist sută la sută și probabil a fost luat de val și din cauza acestui fapt. Își dorește foarte mult să aibă victorii cu Rapid. Eu vorbesc mereu cu echipa mea și le spun că o agresivitate este bună, dar cea pozitivă și sportivă. Cristi trebuie să fie atent și sunt sigur că va fi atent, este un băiat inteligent”, a mai declarat „Briliantul”.
Săpunaru a jucat ultima oară pentru naționala României în iunie 2019, atunci când România a învins Malta cu 4-0, în preliminariile Euro 2020. Fotbalistul Rapidului are în total 36 de selecții pentru reprezentativa tricoloră pentru care a debutat în 2008. Apărătorul central a revenit în vara anului trecut la Rapid, odată cu promovarea giuleștenilor în Liga 1.