Prima reacție a Simonei Halep, după ce și-a luat revanșa în fața bielorusei Aliaksandra Sasnovich: “A fost minunat”

Simona Halep (30 de ani, 22 WTA) s-a calificat în turul trei al turneului de la Linz, turneu de 250 de puncte, după ce a învins-o marţi, pe Aliaksandra Sasnovich (27 de ani, 85 WTA), din Belarus, scor 7-5, 6-3, după o oră și 40 de minute.
Aceasta a fost a treia partidă dintre cele două sportive în competiţiile WTA. Ultima confruntare a avut loc luna trecută, la Indian Wells, în turul al treilea. Sasnovih s-a impus cu 7-5, 6-4. După meci, Halep s-a arătat încântată de revanșă.
„Cred că și-a schimbat puțin jocul, a jucat un pic mai repede și mai plat și a fost foarte greu să returnez acele mingi, care nici nu săreau prea mult. A schimbat ritmul și a început să fie un pic mai agresivă, iar eu am făcut puțin pasul înapoi, iar eu am devenit defensivă.
Sper că voi returna mai bine și că voi deschide mai mult terenul, pentru că cred că astăzi am jucat mai mult la mijloc. Dar în mare, cred că am făcut un meci bun. Am pierdut împotriva ei în urmă cu câteva săptămâni, așa că a fost minunat că am putut să câștig azi.
Mulțumesc fanilor, e mereu frumos să ai susținerea lor, o mare susținerea, asta îmi dă energie. Mulțumesc că ați venit și sper să ne vedem și mâine„, a spus Halep.

În faza următoare, Simona Halep va evolua cu italianca Jasmine Paolini, locul 51 WTA şi cap de serie numărul 7. Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 4.677 de euro şi cu 60 de puncte WTA.