Primele decizii radicale luate de Contra după umilința în fața Chindiei! 4 jucători sunt out

Amenințările de după ultimul fluier al meciului de la Ploiești s-au transformat în fapte pentru noul tehnician al roș-albilor.
Contra vrea alți jucători la echipă și chiar a doua zi după eșecul de luni seară, Dinamo a transferat doi fotbaliști străini. Iar fostul selecționer a fost nevoit să și renunțe la câțiva dintre titularii obișnuiți din sezonul trecut. Conform prosport.ro, Daniel Popa, Mihai Neicuțescu, Andrei Sin și Mihai Popescu (27) au fost trimiși la echipa a doua și se află pe lista de transferuri a clubului.
Dacă nu își vor găsi alte echipe, la Dinamo 2 se vor duela cu sateliții celor de la FCSB și Rapid, dar și cu CSA Steaua, în urma țintarului stabilit de FRF. Și Răuță era pe lista negră a lui Contra, dar închizătorul a scăpat după ce Vlad Achim s-a accidentat în partida contra echipei lui Emil Săndoi și va fi indisponibil o perioadă de timp. Fotbalistul trecut pe la Voluntari profită și de faptul că Mrzljak are și el o situație incertă, neștiind dacă va continua la Dinamo.