Primul obiectiv al lui Viorel Moldovan la Rapid: „E important să stabilizăm lucrurile la nivel de lot”
Fostul internaţional Viorel Moldovan a preluat funcţia de preşedinte la Rapid, lăsată vacantă de Daniel Niculae.
Moldovan spune că avea alt plan înainte să fie ofertat de Rapid
Moldovan fost prezentat, deja, oficial, spunând că îşi doreşte să construiască o echipă puternică pentru a realiza obiectivele din viitorul sezon al Superlgii.
„Am fost surprins, aveam alt plan, dar totul s-a modificat și sunt concentrat pe ce am de făcut aici, la Rapid. Chiar dacă nu am experiență, mă voi adapta repede. Rezultatele mă vor evalua, nu pot să mă autoevaluez acum. Pe termen scurt, e important să stabilizăm lucrurile la nivel de lot.
Avem masă mare de suporteri, iar aceștia trebuie să fie informați. E important să oferi transparență, să ai dialog. Nu am ezitat când domnul Șucu mi-a propus acest post”, a spus Moldovan, într-un interviu acordat celor de la Rapid TV.
„Am revenit la exact 10 ani de când am plecat, de la acel sezon 2013-2014, când situația era complicată, dar am reușit să promovăm.
Stau și mă uit la ce am găsit, comparativ cu acea perioadă, e ceva extraordinar. Rapid e pe un drum corect în ceea ce privește managementul unui club de fotbal.
Sunt anumite schimbări care au intervenit la Rapid. Clubul are stabilitate financiară, organizare foarte bună. Eu trebuie să dau direcția și să asigur un echilibru.
Rolul meu va fi complex. Atribuțiile mele vor fi spre aspectul tehnic, spre centrul de formare, de recrutare, transferuri, comunicare, care e foarte importantă”, a mai spus fostul atacant.