Dinamo face primul transfer din această iarnă. Răzvan Patriche, căpitanul Academicii Clinceni, se va alătura lotului condus de Flavius Stoican.
Fundașul central de 35 de ani îmbrăca tricoul ilfovenilor din vara anului 2018. În sezonul actual a evoluat în 17 partide și a marcat un gol, unul care a adus victoria echipei sale în meciul cu formația din Ștefan cel Mare.
Patriche va semna un contract valabil un an și jumătate, conform Digi Sport. Iuliu Mureșan a confirmat noua achiziție și ce l-a făcut să o facă.
”Am semnat cu el în seara aceasta și o să-l prezentăm separat de Flavius Stoican. În meciul în care au câștigat la noi i-a mobilizat pe ei. M-a impresionat, a dat și gol. E un om foarte dârz și avem nevoie de așa ceva la club.
A fost un lucru de care am ținut foarte mult cont când l-am adus. M-am consultat și cu Stoican, nu l-am adus singur de capul meu. Sperăm că împreună să facem o treabă bună și să scoatem echipa din situația în care e”, a declarat Iuliu Mureșan, pentru sursa citată.