Radu Drăgușin, apărat după ce a fost criticat: ”Așa era și cu mutu sau Chivu!”

Radu Drăguşin a suferit o accidentare care îl împiedică să evoluează în acest sezon din Premier League. Drept urmare, mai multe voci din lumea fotbalului l-au atacat pe fundaș, însă Adrian Iencsi i-a luat apărarea lui Drăgușin.
De asemenea, Iencsi a precizat că atât Cristi Chivu, cât și Adi Mutu erau criticați de presa italiană la începutul anilor 2000.
„Îmi pare foarte rău pentru Drăguşin, pentru că e un jucător pe care îl apreciez foarte mult. Joacă în cel mai tare campionat din Europa şi chiar joacă destul de bine, chiar dacă e criticat constant, dar toţi fotbaliştii au fost criticaţi.
Fiind colegi la echipa naţională, vorbeam mereu cu Chivu şi cu Mutu şi tot timpul se scria negativ în ziarele din Italia despre ei, dar ei erau jucători foarte importanţi” , a spus Adrian Iencsi la Orange Sport.