Rangers, victorie în marele meci cu rivala Celtic! Ianis Hagi nu a prins niciun minut

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 29 august 2021, ora 21:19,
Ianis Hagi, Sursa foto- Profimedia Images
Ianis Hagi, Sursa foto- Profimedia Images

Formația de pe Ibrox s-a impus la limită, scor 1-0, în fața celor de la Celtic Glasgow, în cel mai așteptat meci din campionatul Scoției!

Rangers a reușit să obțină a șasea victorie din ultimele șapte jocuri contra rivalei din campionat, însă de această dată internaționalul român, Ianis Hagi, nu a prins niciun minut. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani nu a fost utilizat de către antrenorul Steven Gerrard, aflat în izolare după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Internaționalul român s-a numărat printre jucătorii cheie ai “albaștrilor” în sezonul precedent. Hagi Jr. a contribuit decisiv la câștigarea celui de-al 55-lea titlu de campioană a lui Rangers, fiind desemnat cel mai bun pasator din Scoția, dar și cel mai bun tânăr jucător al formației lui Steven Gerrard.

Ianis Hagi a fost transferat de Rangers de la Genk în vara anului 2020, contra sumei de 3,5 milioane de euro. Mijlocaşul român mai are contract până în 2024 cu formaţia scoţiană.

6.000.000 de euro este cota de transfer a românului, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Mijlocașul ofensiv a mai jucat de-a lungul timpului pentru Viitorul Constanța, Fiorentina și Genk. Fiul „Regelui” a bifat în sezonul precedent 45 apariții în toate competițiile, reușind să marcheze opt goluri și să ofere colegilor săi 15 pase decisive.

Citește și GRUPELE EUROPA LEAGUE. CU CINE VOR JUCA IANIS HAGI, OLIMPIU MORUŢAN, RADU ȘTEFAN SAU FLORIN NIŢĂ

rangersCelticrealitateaianis hagi