Rapid acuză după meciul cu FCSB: ”Oricum e campioană!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat sâmbătă, 20 aprilie 2024, ora 23:07,
Dan Șucu și Victor Angelescu
Dan Șucu și Victor Angelescu

FCSB și Rapid au remizat, 2-2, pe Arena Națională, în derby-ul rundei cu numărul 5 din play-off.

După meci, Victor Angelescu a oferit mai multe declarații.

Patronul din Giulești nu a fost mulțumit de arbitraj.

“Nu sunt mulţumit de rezultat, pentru că sută la sută viciat. Ne-au scos mingea din poartă. Nu se poate aşa ceva! Am avut gol valabil la Hasani la 0-0, nu se uită nimeni. Avem gol valabil, ne-o scoate din poartă. La faza golului de 2-2 iese mingea în aut de poartă. În minutul 80 avem penalty…

Pe Hromada l-a accidentat foarte grav, a lăsat faza să continue. De ce a anulat golul? De ce nu s-a dus la VAR? Ar fi fost 3-1 şi se termina meciul. Se vede pe TV cum iese mingea din teren la Olaru. Radu Petrescu numai aşa face de fiecare dată când ne arbitrează pe noi.

FCSB oricum e campioană, dar noi ne batem pentru locul 2, nu se poate să tratezi aşa astfel de faze. Nu se poate tot în favoarea FCSB. Maniera a fost incredibilă. La gol a fost fault la Hromada.

Nu ne-au dat nimic nici în a doua repriză. Să iasă domnul Vassaras să arate linii, să explice. Măcar să ne arate liniile şi să vedem că am greşit noi. Ori sunt extrem de slabi, ori presiunea din tribune… nu pot să-mi explic.

Am făcut o primă repriză excelentă, îmi pare rău pentru Lobonţ şi pentru băieţi. Trebua să avem 3-1. Să nu-l pui pe Kovacs care e cel mai bun la ora aceasta şi să vii cu alt arbitru…”, a spus Victor Angelescu, la Prima Sport.

fcsbangelescurapid