Rapid, fără galerie la derby-ul cu CFR! Anunţul Peluzei Nord: ,,Dezaprobăm discriminarea”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 13 octombrie 2021, ora 19:49,
Rapid
Rapid

Galeria Rapidului anunţă că nu va face deplasarea la Mioveni, pentru meciul pe care Rapid Bucureşti îl va disputa în compania celor de la CFR Cluj, duminică, de la ora 20:30.

Aceştia au luat această decizie în contextul pandemiei de Coronavirus. Suporterii giuleşteni nu sunt de acord că pe stadion pot asista doar fanii care sunt vaccinaţi.

Unitate înainte de toate! Ne-am fi dorit ca astăzi să vă putem oferi mai multe informații referitoare la organizarea meciului de duminică, având în vedere că ieri am anunțat prezența.

Din păcate, măsurile restrictive și incidența crescută a orașului disputării meciului cauzează o divizare în rândul Familiei Rapidului, iar noi nu vom susține asta. Mereu am militat pentru unitate și am făcut tot ce a fost posibil pentru a ajuta suporterii rapidiști să-și susțină echipa din tribune, dar în cazul de față nu avem alternative.

Peluza Nord nu va fi prezentă la meciul de duminică, în ciuda comunicatului anterior. Decizia vine ca urmare a contextului de desfășurare al partidei. Cât timp vor exista rapidiști privați de dreptul de a incuraja clubul, noi vom fi alături de ei. Nu îndemnăm oamenii să rămână nevaccinați, nici să se vaccineze, dar dezaprobăm discriminarea și îngrădirea drepturilor.

Crezul nostru a fost mereu: Toți înainte, toți înapoi! Toți pentru unul și unul pentru toți!

Familia rămâne unită și la bine și la greu! Hai Rapid”, a fost mesajul celor din Peluzei Nord.

rapidrealitatealiga 1spectatoricfr c luj