Rapid încearcă să-și lingă rănile după eșecul acasă cu “U” Cluj-Napoca: „Jucătorii au fost distruşi, dar mergem înainte”

Echipa Rapid întâlneşte mâine FC Botoşani, în deplasare, de la ora 17:00, în etapa a 18-a a Superligii.
„Băieţii erau distruşi după înfrângere”, a spus Cristiano Bergodi, referindu-se la meciul cu “U” Cluj-Napoca
Gruparea alb-vișinie este pe locul 3, cu 30p, dar vine după un eșec dureros pe teren propriu, 2-3 cu “U” Cluj-Napoca, meci în care avea 2-0 în minutul 24.
Antrenorul Cristiano Bergodi nua ascuns că jucătorii poe care îi pregătește au fost „distruşi”, dar a subliniat că trebuie să meargă înainte şi să câştige la Botoşani.
„Ne aşteaptă un meci dificil, chiar dacă întâlnim ultima clasată. Toţi ne dorim să reîncepem o serie lungă de rezultate pozitive, am avut după meciurile pierdute cu Voluntari şi Petrolul.
Trebuie să recăpătăm un pic de încredere, pentru că, din păcate, înfrângerea cu U Cluj a durut. A fost un şoc pentru că nimeni nu se gândea că putem pierde acel meci. Însă s-a întâmplat.
Am vorbit cu băieţii, erau distruşi şi ei după înfrângere, erau dezamăgiţi de evoluţiile lor. Dar suntem împreună şi trebuie să mergem înainte. Aşa că trebuie să facem un joc bun din toate punctele de vedere, să arătăm atitudine şi mentalitate la Botoşani”, a spus el.
„La Botoșani avem doar varianta victoriei”, a recunoscut Cristiano Bergodi
Tehnicianul a recunoscut că a avut de învățat din partida cu formația ardeleană. „La acel scor (n.r. – 2-0 pentru Rapid) nu joci aşa de vertical pe poartă.
Trebuie să încercăm să controlăm jocul, dar în Giuleşti uneori e foarte greu să faci asta pentru că toată lumea s-a entuziasmat după prima repriză.
În Giuleşti toată lumea te împinge în faţă şi fiecare acţiune de atac parcă trebuie să fie decisivă, să aducă golul… iar jucătorii au pierdut busola.
Deci trebuie să învăţăm să avem şi un pic de răbdare în joc. Suporterii au fost excepţionali, iar acum noi suntem datori faţă de ei să îndreptăm această situaţie.
De la mine nu o să auziţi niciodată că Botoşani e victima perfectă, că e pe ultimul loc. Nu există aşa ceva, vor fi momente dificile la Botoşani, iar noi trebuie să arătăm respect şi să ne vedem de jocul şi de treaba noastră.
Sigur că Botoşani nu trece printr-o perioadă bună, dar noi avem totul de pierdut şi nimic de câştigat. Acolo avem doar varianta victoriei, pentru că urmează meciul decisiv cu CFR Cluj din Cupă unde trebuie să avem un moral bun”, a adăugat tehnicianul italian.