Rapid și-a schimbat denumirea! Cum se va numi clubul lui Dan Șucu începând cu sezonul viitor

Rapid și-a schimbat denumirea înainte de sezonul 2025-2026. Clubul din Giulești va avea alt nume, o decizie pe care conducerea o consideră „un pas firesc și simbolic”.
Rapid va avea altă denumire! Cum se va numi clubul din Giulești din următorul sezon
Aflată în cantonament în Slovenia, acolo unde fotbaliștii se pregătesc sub comanda noului antrenor, Constantin Gâlcă, Rapid și-a schimbat denumirea.
Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului de sub Podul Grant. Alb-vișiniii au purtat până acum numele „FC Rapid 1923”, urmând ca noua titulatură să fie „Fotbal Club Rapid”.
„Începând cu sezonul competițional 2025–2026, clubul nostru va evolua în toate competițiile sub denumirea Fotbal Club Rapid, forma completă și legitimă a numelui nostru.
În sezoanele anterioare, clubul a fost înscris în competiții sub denumirea FC Rapid 1923, utilizată în perioada de reconstrucție administrativă și juridică, până la soluționarea definitivă a litigiilor privind identitatea oficială a brandului Rapid.
Această modificare vine în contextul în care, în anul 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul formulat în dosarele privind drepturile asupra mărcilor istorice ‘Rapid’. Astfel, a fost confirmat caracterul exclusiv al utilizării mărcii și siglei actuale de către clubul nostru”, a transmis clubul alb-vișiniu.