Rapid București își continuă parcursul de excepție în Liga 1, după cei șase ani petrecuți în eșaloanele inferioare ale fotbalului românesc!
Formația pregătită de Mihai Iosif a avut parte de un debut aproape perfect de sezon, cu patru victorii și un egal. Giuleștenii sunt singura echipă din Liga 1 fără gol primit, astfel că rămâne de văzut cine va fi echipa care va sparge gheața și va puncta în premieră în poarta formației de la Podul Grant. Următorul duel al Rapidului va fi duminică, de la 21.30, împotriva celor de la FC Botoșani.
Moldovenii sunt și ei pe val în momentul de față și nu au pierdut niciun meci în primele cinci runde. Valeriu Iftime, patronul echipei, este nerăbdător să își măsoare forțele la finalul acestei săptămâni cu giuleștenii și consideră că nu ar fi o surpriză ca elevii lui Marius Croitoru să obțină victoria.
„Nimeni nu se aștepta că o să fie în poziția asta. E o echipă interesantă, cu niște suporteri extraordinari. Încearcă mai mult decât credeau chiar și ei. N-am avut meciuri ușoare nici până acum, așa că sper ca în meciul cu Rapidul să știm să ne punem în valoare forța noastră de grup și să câștigăm, dar nu va fi un meci ușor.
Nu cred că Rapidul o să fie echipa care nu va primi gol niciodată, nu cred că va fi o surpriză dacă batem Rapidul, dar nu va fi ușor. Sper să reușim să facem un meci frumos. Este o finală, conjunctural vorbind, pentru locul doi.
La ce ambiție au, câțiva jucători buni, arată a echipă de play-off. Să vedem în meciul direct dacă sunt mai buni ca noi, depinde cum o să joace”, a spus Valeriu Iftime, pentru Digi Sport.