Ratează Sorescu plecarea de la Dinamo și în această iarnă? „Cei de la Dinamo cer mereu mai mult”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 15 ianuarie 2022, ora 19:17,
Deian Sorescu
Deian Sorescu

Fotbalistul este cel mai curtat din lotul „câinilor”, iar de cota sa conducerea clubului vrea să profite pentru a obține o sumă cât de bani cât mai mare încazul unui transfer în această perioadă. 

Iar plecarea mijlocașului ar contribui la îmbunătățirea situației financiare a grupării din Ștefan cel Mare, aflată în insolvență din vara anului trecut. Chiar dacă pe siteurile de specialitate este evaluat la 1,9 milioane de euro, ofertele pentru fotbalistul de 24 de ani îi dezamăgesc pe șefii dinamoviști. Polonezii de la Rakow sunt cei mai insistenți în ceea ce privește o eventuală mutare în acest început de an. Leșii au transmis chiar și o propunere oficială pe adresa ocupantei locului 15 din Liga 1.

”Polonezii au trimis deja oferta scrisă la Dinamo. Este vorba despre același club care l-a ofertat și vara trecută. Din păcate pentru Dinamo, oferta este mai mică decât atunci. Pare însă că orice oferta ar face un club, cei de la Dinamo cer cu 100.000, 200.000 mai mult”, a dezvăluit o sursă pentru Play Sport.

Sursă foto: Digi Sport

CITEȘTE ȘI –>> Cine au fost cele mai bine plătite sportive din lume în 2021

Sorescu se află însă și pe radarul saudiților de la Damac, fosta echipă a lui Constantin Budescu. Arabii ar fi dispuși să plătească 800.000 de euro pentru prima experiență externă din cariera lui Deian.  Singura neînțelegere ar fi legată de felul în care ar trebui ca formația din Arabia Saudită să facă plata. Cei de la Dinamo așteaptă să primească toți banii acum, în momentul semnării actelor temându-se că dacă ar fi de acord cu achitarea lor în mai multe tranșe, cei de la Damac ar putea să prefere trimiterea fotbalistului înapoi în loc să își respecte obligațiile.

”De la polonezi sigur îți recuperezi banii, dar de la arabi nu e așa de sigur”, este mărturia unei persoane apropiate de conducerea dinamovistă, tot pentru Play Sport.

Deian Sorescu este de 3 ani și jumătate la Dinamo și își dorește să facă un pas în față în cariera sa. Plecarea sa trebuie aprobată inclusiv de administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu, aflat în concediu în această perioadă, astfel că polonezii mai au de așteptat dacă vor să își asigure serviciile jucătorului.

CITEȘTE ȘI –>> Soarta lui Sorescu la Dinamo, decisă de conducere! La ce echipă ar putea ajunge fotbalistul

suma transfersorescurakowdinamo