Basarab Panduru a vorbit după verdictul dat de UEFA: ”Par multe şi nu le-am văzut rostul!”

Comisia de Disciplină a UEFA a decis, miercuri, că echipa din Kosovo a abandonat meciul, iar ca urmare, România a fost declarată câștigătoare cu scorul de 3-0. Pe de altă parte, și Federația Română de Fotbal a fost trasă la răspundere.
Deși România a obținut victoria cu 3-0 în fața Kosovo, Federația Română de Fotbal a fost trasă la răspundere.
UEFA a dat șapte amenzi Federației Române de Fotbal, din cauza comportamentului suporterilor. Printre sancțiuni se numără o amendă de 50.000 de euro și obligativitatea de a juca următorul meci de acasă fără spectatori, din cauza comportamentului rasist și discriminatoriu al fanilor.
De asemenea, au mai fost date și alte amenzi, în valoare de 30.000 de euro, 9.000 de euro, 4.500 de euro, 8.000 de euro, 12.500 de euro și, respecitv, 14.000 de euro, pentru diverse incidente cauzate de suporteri.
După anunțarea deciziei, Basarab Panduru a analizat amenzile pe care România le-a primit. Astfel, el nu a înțeles anumite sancțiuni.
”Mie 3-0 mi se pare corect, amenzile nu mi se par corecte şi mi se par cam multe. Din ce credeam că nu avem vină, avem ditamai vină, aşa se pare. Ce au făcut, ce au zis. O grămadă de amenzi, 6 puncte erau acolo scrise.
Mi se par multe şi nu le-am văzut rostul. Văd că suntem vinovaţi. Te gândeşti la cine putea sa vorbească, să spună ceva, Lucescu sau Stoichiţa, cam la ei mă gândesc. Încărcatul ăsta nu ştiu de unde are logică… Cei doi sunt singurii care pot să vorbească, dar nu am auzit absolut nimic! ”, a spus Basarab panduri, la Prima sport.