Internaționalul român în vârstă de 25 de ani a început de pe banca de rezerve ultimul meci al echipei sale de club, încheiat la egalitate, scor 0-0!
Răzvan Marin a fost unul dintre cei mai constanți jucători ai lui Cagliari din acest sezon, iar evoluțiile sale au fost deseori apreciate de italieni. Acum însă, mijlocașul tricolor nu a prins primul 11 al lui Walter Mazzari, asta după ce tehnicianul a dorit să îl odihnească pe Marin, după cele 15 jocuri bifate în actuala stagiune.
Cu toate acestea, românul a fost trimis pe teren în minutul 74 al meciului cu Verona, însă nu a reușit să vină cu un suflu nou și să schimbe soarta partidei. Conform site-ului WhoScored, Marin a avut un rating de 6.6, a atins mingea doar de nouă ori în cele 16 minute jucate. Mijlocașul a avut 4 din 5 pase corecte, iar una dintre acestea a fost o "pasă cheie".
Din cele 15 etape trecute din actualul sezon de Serie A, Răzvan Marin a evoluat în toate partidele, iar singurul meci la care nu a fost titular a fost chiar cel cu Hellas Verona, din ultima rundă. Tricolorul are 3 pase de gol în cele 15 meciuri jucate, fără a reuși însă să marcheze vreun gol.