Razvan Marin, văzut ca viitorul lider al echipei naţionale: ,,E un băiat serios, care joacă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 13 iunie 2021, ora 12:07,

Răzvan Marin a avut unul dintre cele mai bune sezoane din cariera sa de fotbalist de până acum, după ce a evoluat în aproape toate meciurile la Cagliari, echipa sa de club.

În urma prestaţiilor sale solide de la echipa de club, Răzvan Marin nu a ratat nicio acţiune a echipei naţionale, unde a fost tot timpul prezent.

 

Sursa foto: Profimedia Images

 

Dorinel Munteanu, fost internaţional, a vorbit despre Răzvan Marin. Cel mai selecţionat ,,tricolor” din istoria României spune că în utima vrem doar Marin şi Ianis Hagi au reuşit să se impună la cluburile din străinătate, iar în jurul lor crede că se poate construi o echipă naţională puternică.

 

,,Mă bucur pentru Răzvan Marin, el şi Hagi au fost singurii care au confirmat în străinătate, este un băiat serios, care joacă. Este un jucător cu care poţi construi la echipa naţională, poate să se apropie de selecţiile mele la echipa naţională. Nu iese în evidenţă, dar mereu îsi face treaba. Acum dacă face un pas la Lyon, sau la altă echipă, sincer mă bucur pentru el. Ianis Hagi şi cu el sunt jucătorii tineri care au confirmat, care joacă meci de meci. De jocul acestor copii pot să mă leg la echipa naţională.”, a declarat Dorinel Munteanu, pentru Pro X.

 

 

15.000.000 de euro este cota de transfer a lui Răzvan Marin, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. 39 de meciuri, trei goluri și șase pase decisive reprezintă bilanțul mijlocașului român în acest sezon în tricoul celor de la Cagliari.

 

Sursa Foto: Profimedia Images Photo LaPresse – Tano Pecoraro

 

Citește și CAGLIARI I-A STABILIT PREȚUL LUI RĂZVAN MARIN. CÂT TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ AC MILAN PENTRU JUCĂTORUL ROMÂN

echipa nationalarealitatearazvan marincagliariianis hagidorinel munteanu