Răzvan Zăvăleanu a dezvăluit când ar putea ieși Dinamo din insolvență: ”Acționarii trebuie să facă eforturi cât mai repede”

Dinamo a primit o veste extraordinară în cursul zilei de luni. Noul plan de reorganizare al clubului a fost aprobat la Tribunalul București.
Acest plan îi va ajuta pe acționarii clubului să scape de datoriile în valoare de peste cinci milioane de euro.
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al echipei, a dezvăluit când ar putea ieși clubul din insolvențăl. El estimează ca acționarii să ia toate măsurile necesare astfel încât Dinamo să iasă din insolvență înainte de începerea sezonului următor.
”Era un lucru normal care trebuia să se întâmple, pe de altă parte am spus de mai multe ori că această modificare de plan era doar un lucru în beneficiul acționarilor. Nu înseamnă că dacă nu se modifica planul nu trebuiau plătite obligațiile potrivit planului pe care-l aveam deja în vigoare. Este un lucru foarte bun pentru că se ușurează efortul acționarilor, probabil pot fi atrași alți investitori.
Ne face să avem așteptări mari cu privire la ieșirea din insolvență cât mai rapidă a societății. Nu depinde de noi, planul este propus pe trei ani. Cred că acționarii trebuie să facă eforturi cât mai repede astfel încât Dinamo să iasă din insolvență și să se îndrepte către performanță.
Nu mă gândesc atât de departe (n.r. – în 2-3 ani), eu sper că nu va fi vorba despre așa ceva. Eu sper că se vor face eforturi astfel încât, odată cu sezonul viitor, Dinamo să nu mai fie în insolvență. Eu nu pot face nimic în direcția asta, dar cred că așteptările suporterilor sunt de acest gen”, a spus Răzvan Zăvăleanu, pentru Sport.ro și PRO TV.