Răzvan Zăvăleanu, mesaj pentru fanii dinamoviști: „Există un nivel de liniște la nivel emoțional”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 16 iunie 2023, ora 19:16,
Răzvan Zăvăleanu
Răzvan Zăvăleanu

Administratorul judiciar al lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre situația în care se află clubul și aștepările noului sezon.

Există un nivel de liniște la nivel emoțional”, a anunțat Răzvan Zăvăleanu

Dinamo a revenit pe prima scenă a țării, la un an de la retrogradare, după ce a câștigat cu 8-5 la general barajul cu FC Argeș. Zăvăleanu spune că promovarea este un plus pentru club și oferă o liniște emoțională, dar atrage atenția că insolvența încă nu a fost depășită.

E in firea lucrurilor că echipa s-a reunit și sper să fie un sezon încununat de succes, în ciuda problemelor care au fost și sunt în jurul lui Dinamo, mă refer la cele de natură financiară.

Încercăm să ne facem fiecare treaba în direcția în care suntem specializați, unii pe sport, alții pe partea financiară, alții pe partea de insolvență, cu ce succes urmează să vedem. Așa cum am mai spus-o, încununarea efortului de un sezon este foarte importantă, e foarte bine că Dinamo s-a întors în Liga 1, acolo unde a fost și unde îi e locul.

Dar pentru noi munca e continuă, încă nu s-au terminat provocările legate de insolvență și vom mai avea multe probleme de înfruntat și sper eu că vor fi trecute cu succes.

Pentru noi nu sunt doar probleme organizatorice pe cap, ci multe altele care sunt aduse de această stare financiară a societății, nu avem ce face, ne concetrăm asupra lor și încercăm să le rezolvăm.

Există un nivel de liniște la nivel emoțional al suporterilor pentru că nimeni nu era împăcat cu ideea de Dinamo în Liga 2, aici într-adevăr e o anumită liniște, însă, repet, sunt o mulțime de probleme care trebuie rezolvate, poate cu alt aplomb acum, având în vedere promovarea, dar trebuie să rămânem concentrați”, a declarat Zăvăleanu, la Sport Total FM.

razvan zavaleanu