Reacția Barborei Krejcikova, după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea în finala de la Strasbourg: „Tremur toată!”

Sportiva în vârstă de 25 de ani, Barbora Krejcikova (38 WTA) a învins-o pe Sorana Cîrstea (61 WTA), scor 6-3, 6-3, în finala turneului WTA de la Strasbourg!
După un meci controlat în mare parte de sportiva din Cehia, Sorana Cîrstea s-a văzut înfrântă la finalul partidei, ca urmare a unei evoluții modeste. Aflată pe locul 38 WTA, Barbora Krejcikova și-a trecut în cont primul titlu WTA al carierei, în timp ce românca va urca pe locul 52 în clasamentul general.
La finalul partidei, Barbora Krejcikova s-a arătat foarte emoționată și a mărturisit că este foarte fericită pentru câștigarea primului său trofeu. Totodată, cehoaica a ținut să o laude și pe Sorana Cîrstea, despre care a spus că este o adversară fantastică.

„Mă simt emoționată, sunt foarte bucuroasă pentru acest trofeu. A fost o săptămână grozavă, nu prea am cuvinte, tremur toată. Sunt fericită pentru primul meu trofeu, îi urez mult succes Soranei, este o jucătoarea fantastică.
Vreau să le mulțumesc și suporterilor, ne-au dat multă energie. Vreau de asemenea să le mulțumesc organizatorilor pentru cum s-a desfășurat turneul, a fost o săptămână frumoasă. Cu siguranță o să revin aici și anul viitor”, a spus Barbora Krejcikova, după victoria de la Strasbourg.