Echipa Națională· 2 min citire

Reacția „Generației de Aur” după ultima victorie a României: „Jocul nu mi-a plăcut”

România - Liechtenstein. Foto: Profimedia

România - Liechtenstein. Foto: Profimedia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 6 sept. 2021, 14:17

România a înregistrat cu Liechtenstein o victorie facilă, dar extrem de importantă în economia clasamentului din Grupa J a preliminariilor pentru CM din Qatar.

Naționala României a avut o sumedenie de ocazii, dar a reușit să puncteze doar de două ori. Totuși, nu a primit gol, pentru a doua oară într-un meci în mandatul lui Mirel Rădoi.

Despre evoluția primei reprezentative au vorbit și foști componenți ai ”Generației de Aur”. Gabi Balint nu a agreat reprezentația naționalei lui Rădoi, dar a găsit circumstanțe atenuante pentru aceasta.

"Casetă tehnică e aproape la fel ca cea a Germaniei în meciul cu Liechtenstein. Tot 30 de șuturi la poartă, 7 pe poartă. Până la Armenia, avem un mare meci, care va fi foarte greu.

gabi-balint

Nu prea ai ce concluzii să tragi din meciul ăsta. Sincer, nici mie nu mi-a plăcut, mai ales în repriza a doua. Cred că s-au menajat, cred că și Rădoi le-o fi spus să aibă grijă să nu se accidenteze. Jocul a fost static, lent, nu mi-a plăcut, sincer. Acum e și greu. La 2-0, ce să mai? Dacă era nevoie să marcăm 4 goluri, eu cred că le-am fi marcat, dar așa...", a declarat Gabi Balint, pentru Digi Sport.

De asemenea, și Ilie Dumitrescu a analizat prestația jucătorilor lui Mirel Rădoi. Fostul internațional a atras atenția asupra meciului cu Macedonia de Nord, unul de maximă importanță pentru soarta României în aceste preliminarii.

Ilie Dumitrescu

"Obiectivul a fost să luăm 3 puncte, a debutat și câțiva jucători la națională. E greu să ai relații, acțiuni consistente. E un rezultat bun, am legat două victorii, ceea ce e extrem de important, iar acum urmează testul ăsta extrem de important în economia clasamentului.

Jucăm în Macedonia cu o echipă care evoluează sub presiunea rezultatului. Macedonia, dacă noi câștigăm, iese din cursa pentru locul 2", a spus și Ilie Dumitrescu, pentru sursa citată.

CITEȘTE ȘI -->> PRELIMINARII CM 2022 | ROMÂNIA, VICTORIE FĂRĂ EMOȚII CU LIECHTENSTEIN! CUM ARATĂ CLASAMENTUL GRUPEI J

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională