Reacția lui Ciprian Deac după egalul cu Oțelul Galați: ”O echipă matură nu trebuie să primească gol în ultimele minute!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat marți, 27 februarie 2024, ora 23:40,
CFR Cluj
CFR Cluj

Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate la Galați, 2-2, cu Oţelul, în etapa a 28-a a Superligii.

La finalul meciului, Ciprian Deac a oferit mai multe declarații.

Mijlocașul ardelenilor nu a părut mulțumit de rezultat și a făcut mai multe precizări.

El susține că o echipă matură nu ar trebui să primească gol în ultimele minute ale partidei.

”Ținând cont că am fost egalați în minutul 90, e clar că am pierdut două puncte. Galați e o echipă agresivă, foarte puternici în duelurile unu la unu. S-a văzut și în această seară că am avut un meci foarte greu.

N-am făcut o primă repriză reușită, au fost mai agresivi, primii la minge, au și reușit să deschidă scorul. În a doua repriză am intrat mai bine.

O echipă matură nu trebuie să primească gol în ultimele minute, a fost o greșeală colectivă, trebuia să rupem mai repede jocul și să nu se ajungă acolo.

Suntem 30 de jucători, nu are nimeni locul de titular asigurat, cine va intra în locul meu își va face treaba. S-au mai rulat jucători, pentru că avem un lot numeros”, a declarat Ciprian Deac, la finalul meciului.

 

cfrotelulciprian deac