Florin Gardoș a evoluat un an și jumătate la Academica Clinceni. Fundașul central a fost declarat liber de contract, deoarece a fost neplătit mai multe luni.
"A fost decizia comisiei LPF ieri, teoretic, sunt jucător liber. Mai sunt 5 zile de recurs, dar m-aș mira să mai facă recurs. Știu că ei încearcă să regleze cum mai pot, sunt jucători dintre cei care am fost anul trecut, care ar rămâne și le-au fost plătite unul-două salarii, dar sincer nu știu cum va fi la ora meciului", a spus Florin Gardoș la Liga Digisport.
Florin Gardoș nu-i dă șanse echipei din Ilfov că va evita retrogradarea.
"Da, s-au făcut antrenamente. Cred că mai erau în jur de 5 jucători, fără mine. Dar am înțeles că lui William de Amorim i-au plătit biletele, trebuie să ajungă, se întoarce, din ce am înțeles.
Nu știu ce au decis să facă. Am înțeles că și Moulin a venit la antrenament, dar nu știu cât de antrenat e. Rămâne de văzut, timpul e scurt, să vedem ce vor mai reuși să rezolve.
În momentul ăsta, sincer, nu le dau nicio însă, dar depinde ce vor face în următoarele două sătămâni. Era o sumă care trebuia plătită până ieri sau până azi, nu mai știu sigur, e un jucător de care nu prea știe nimeni", a mai spus Gardoș.
După 21 de etape, Academica Clinceni este ultima în clasament, cu 11 puncte. Gruparea de lângă București va evolua duminică, 23 ianuarie, în deplasare, cu CS Mioveni, în runda a 22-a a Ligii 1