Farul Constanța a plecat doar cu o remiză după partida cu CSM Alexandria din Cupa României (2-2). Gabi Torje, marcatorul celor două goluri ale „marinarilor”, a oferit o primă reacție la finalul meciului.
Mai exact, Torje a recunoscut că adversarii au fost motivați, dar că se gândește deja la meciul din campionat cu Rapid. Iată ce a spus jucătorul Farului.
„Sper să câștigăm vineri!”
„Un meci greu, o echipă incomodă care a încercat să scoată maximum azi. Am marcat două goluri, din păcate nu am marcat mai mult. Sperăm să câștigăm celelalte două meciuri din Cupă. Încerc să mă pregătesc cât mai bine și să fiu la capacitate maximă atunci când sunt solicitat. Mai bine că s-a întâmplat acum și avem ce repara. Urmează meciul de vineri, foarte greu, în care ne putem consolida poziția de lideri. Mergem motivați în Giulești, știm ce atmosferă va fi acolo.
Așa au mai multe șanse echipele mici să joace contra echipelor din prima ligă. Pentru o echipă care își propune mereu să câștige este neplăcut egalul de azi. Sper să câștigăm vineri și să marcheze cine este în formă”, a declarat Gabi Torje, după remiza cu Alexandria.
Farul și Rapid se vor întâlni vineri, de la 20:30, în cadrul etapei a 15-a din Liga 1. Constănțenii ocupă primul loc, cu 33 de puncte, în timp ce giuleștenii se află pe locul 2, cu 28 de puncte.