Reacția lui Gigi Becali după ce a făcut cu cine poate juca FCSB în play-off-ul Ligii Campionilor

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 05 august 2024, ora 14:14,
Gigi Becali
Gigi Becali

FCSB și-a aflat azi posibila adversară din play-off-ul UEFA Champions League. Dacă va trece de Sparta Praga (6 și 13 august), campioana României va juca pentru un loc în grupa Ligii cu învingătoarea dublei Malmo/PAOK Salonic.

Gigi Becali e încrezător în șansele echipei sale.

„Cred că vom juca împotriva lui Răzvan Lucescu. Bine, mai știi… Dar noi mai mult vrem împotriva lui decât cu Malmo. Că poate mă duc și eu dacă jucăm în Grecia. Că eu mă duc în Grecia. E aproape de Sf. Dimitrie, de Sf. Grigore Palamas. Mă duc pe la sfinți. Vreau să văd cu cine mai mult Sf. Dimitrie. Cu mine sau cu Răzvan? Când vrea Domnul, bat orice echipă.

Mai avem puțin până în grupe, țaca-paca. Batem mâine pe Sparta, batem și pe Răzvan, țaca-paca, și suntem în grupe. Ce mare lucru? E imposibil? Unde e imposibil? Așa spunea lumea, că e imposibil? Ce, nu putem bate Sparta? Suntem în formă mare!

Totul e cum vrea Domnul. Și luăm bani mulți. Luăm 19 milioane de euro. Dacă ieșim din grupă luăm peste 50 de milioane. Cu tot cu bilete, luăm 70! Poate face Domnul mai departe, până acum a vrut”, a spus Gigi Becali, potrivit gsp.ro.

liga campionilorfcsbrăzvan lucescugigi becali