Reacția lui Gigi Becali după umilința cu Silkeborg: „De unde să ştiu că sunt praf? Este prea mare ruşinea”

FCSB a fost călcată în picioare de Silkeborg în Etapa a 3-a din Grupa B a Conference League, echipa daneză impunându-se acasă cu 5-0.
„Nu credeam că sunt slabi în halul ăsta”, a spus Gigi Becali referindu-se la jucptorii FCSB
Anterior meciului, patronul FCSB, Gigi Becali i-a „recomandat” antrenorului Nicolae Dică să folosească jucători care au evoluat mai puțin în acest sezon, pentru ca titularii să fie odihniți în perspectiva meciului de campionat cu Petrolul.
Iar urmarea a fost ceea ce a arătat tabela de marcaj a stadionului JYSK. „Normal că mă deranjează ce s-a întâmplat. Nici eu nu mă aşteptam la aşa ceva. Dacă ştiam că sunt aşa de slabi, nici eu nu îi lăsam acasă pe ceilalţi. De unde să… nu credeam că sunt slabi în halul ăsta.
Adică nu îmi închipuiam. Acum, într-un fel îmi pare bine că ştiu unde sunt, ştiu unde mă aflu, ştiu ce jucători am. Ştiu că sunt praf. Ăia sunt praf, nu ai ce să faci cu ei. Trebuie să scăpăm de ei. Să iei atâtea goluri”, a declarat Gigi Becali pentru fanatik.ro.
„O să vedem la iarnă de cine putem să scăpăm”, este anunțul făcut de Gigi Becali
Patronul vicecampioanei a anunțat că în iarnă va face curățenie la echipă. „Am zis că mergem, poate câştigăm, poate facem un egal, poate mâncăm bătaie. Un gol, hai două, dar aşa ceva? Adică, să fie circ? Nu am crezut că ei sunt de circ. Eu nu am crezut că am dat bani pe aşa ceva.
Toţi jucătorii care au fost pe teren au fost luaţi cu bani. S-au dat bani pe ei: 1 milion şapte sute, 350.000, 250.000, 850.000, s-au dat bani. Toţi jucătorii au fost luaţi cu bani. Toţi au fost luaţi cu bani.
Eu am trimis acolo nişte jucători pe care am dat bani în România. Şi am dat bani mulţi. De unde să ştiu că sunt praf? O să vedem la iarnă de cine putem să scăpăm. Au contracte, o să vedem cum facem.
La retur bag titularii. E normal. În toate meciurile de acasă vor juca titularii. În deplasare este obositor. Şi în orice situaţie, nu am cum să mai fac aşa ceva pentru că ne facem de râs. Este prea mare ruşinea”, a încheiat Becali.