Reacția lui MM Stoica, după FCSB – Oţelul 0-2: ”O prestaţie greu de scuzat! Sunt foarte mulți vinovați”

Președintele Consiliului de Administrație al FCSB, Mihai Stoica, a vorbit despre prestația fotbaliștilor săi în meciul disputat duminică seara, pe Arena Naționala, contra celor de la Oțelul Galați.
MM Stoica a dezvăluit că este dezamăgit de jucătorii săi, deoarece au jucat cu frică și nu au profitat de ocaziile avute.
”Avea presimţiri că nu va ieşi foarte bine, că prea se aliniaseră toate, dar nu m-am gândit vreodată că putem să pierdem de maniera asta…O prestaţie foarte, foarte greu de scuzat.
Ok, se face o greşeală imensă şi se ia un gol. Dar chiar greşeala aia, să te sperie ca singurul jucător defensiv care să aibă curaj să joace în faţă să fie Risto?
Eu n-am mai întâlnit o situaţie de genul acesta. Băi, jucaţi în faţă. Nu, toţi în spate. Singurul, Risto. Care joacă foarte bine meci de meci.
E logic să joace cu frică dacă s-a făcut o greşeală de genul acesta, dar ce ar fi trebuit să se întâmple cu Hamburg, care şi-a dat un autogol cum n-am văzut vreodată, dar a făcut 2-2. Noi, dacă luăm un gol, ne speriem şi nu mai jucăm nimic.
Aici nu e niciun fault, chiar dacă e contact. Nu îi provoacă în niciun caz căderea. El se aruncă.
Am spus care e explicaţia mea: au jucat cu frică. Când patru jucători din cinci nu joacă, cum să ajungi la poartă? Am avut ocazie la greşeala lui Dur-Bozoancă, la Miculescu, Olaru în partea stângă.
În a doua parte, Ovidiu a avut o ocazie mai mare decât un penalty. Chiar nu poţi să o dai în poartă cu latul de la câţiva metri?
Noi ne-am învăţat că a greşit Lixandru că a greşit nu ştiu cine. Şi greşelile alea se văd, din atac. Când un atacant ratează o ocazie rarisimă e vinovat. În aceeaşi măsură cu un om care greşeşte în defensivă. Sunt foarte mulţi vinovaţi. Asta este situaţia. Ce să facem?
Am fost peste ei, dar n-am avut nici clarviziune. N-am avut nimic. Am avut atitudine. Nu se poate spune că a mimat vreunul fotbalului. Toţi şi-au dorit. Dar să nu aibă niciunul vreo realizare. Grav, foarte grav. Eee, antrenamente s-au tot făcut.
De la meciul cu Petrolul, noi avem o problemă – nu prea jucăm mare lucru. Chiar şi-n situaţia asta, suntem superiori. Uite că acum nu am jucat cine ştie ce. Cu FCU am jucat binişor.
E uşor să zici că n-a fost Băluţă. Totuşi, sunt fotbalişti plătiţi bine, cu salariile la zi. Nu sunt scuze plauzibile. Una e să faci cum am făcut cu U Cluj, am primit gol în minutul 90, ratând ocazii mari, cu două penalty-uri ignorate de VAR, acum nu poţi să ai discursul ăsta pentru că nu e aşa. Nu meritam nici măcar să terminăm la egalitate.
Vorbim foarte mult de noi, dar trebuie vorbit şi de cum se prezintă Oţelul. E o echipă căreia îi dai foarte greu gol. Foarte bine organizată, foarte disciplinată, care aleargă, îţi pune probleme. Orice altă echipă poate s-ar fi retras şi ar fi dat cu mingile în tribune. Ei au jucat, au marcat şi golul doi. E de admirat ce face Dorinel Munteanu acolo.
Uite faza asta, se încurcă între ei. La ratarea aia a lui Şut şi Ngezana. Nu avem o distanţă liniştitoare, pentru că nu jucăm. La ce jucăm, nici 15 puncte n-ar fi liniştitoare. Problema e că nu joacă cam nimeni. Am văzut cifrele, sunt bune, n-am stat pe teren. Nu poţi să vorbeşti de oamenii din faţă, dacă nu îţi vin mingile din spate”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.