Reacția lui Napoli în scandalul cu Victor Osimhen: ”Acest lucru este străin de orice intenție a clubului”

Articol de Mihai Popescu - Publicat joi, 28 septembrie 2023, ora 20:38,
Victor Osimhen
Victor Osimhen

Victor Osimhen este la cuțite cu Napoli, echipa de care aparține.

Reprezentanții clubului au postat pe Tik-Tok un videoclip în care jucătorul nigerian este ironizat după ce a cerut și a ratat un penalty în meciul cu Bologna, scor 0-1, în etapa a cincea din Serie A.

Italienii au șters rapid postarea, care a făcut înconjurul internetului.

Oficialii lui Napoli au emis un comunicat de presă pe site-ul oficial în care menționează că intențiile lor nu au fost să îl jignească pe fotbalist.

”Clubul Napoli, pentru a evita orice instrumentalizare pe această temă, precizează că nu a dorit niciodată să-l jignească sau să-l ironizeze pe Victor Osimhen, atuul tehnic al clubului.

Drept dovadă, în timpul cantonamentului de vară, clubul a respins ferm orice ofertă primită pentru transferul în străinătate al atacantului.

Este de notorietate faptul că pe rețelele de socializare, în special pe TikTok, limbajul expresiv a fost întotdeauna utilizat cu lejeritate și creativitate, fără să fi avut, în cazul lui Osimhen, vreo intenție de a-l batjocori.

În orice caz, dacă Victor a perceput vreo jignire la adresa sa, acest lucru este străin de orice intenție a clubului”, au scris reprezentanții campioanei Italiei, pe site-ul clubului.

  • 120 de milioane de euro este cota de piață a lui Victor Osimhen, potrivit transfermarkt.com
napoliVictor Osimhentik tok