Reacția lui Răzvan Lucescu după excluderea lui Al Hilal din Liga Campionilor Asiei: „E inimaginabil”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 24 septembrie 2020, ora 10:24,
RĂZVAN LUCESCU
RĂZVAN LUCESCU

Antrenorul român a fost revoltat că echipa sa nu își poate apăra pe teren trofeul cucerit anul trecut. 

Al Hilal a fost dată afară din competiție deși era liderul grupei din carea făcea parte și chiar și o înfrângere aseară nu i-ar fi afectat poziția.

„Este una dintre cele mai mari injustiții din fotbalul mondial! Competiția se încheie în luna decembrie, nu există nicio limită, în așa fel încât federația asiatică să fie nevoită să ia o decizie imediat. Nu există absolut nicio presiune a timpului. Am fost forțați să stăm închiși 50 de oameni cu virusul între noi!

Dacă era o competiție ce se desfășura acum pe sistemul tur-retur, puteam împiedica situația de a fi puși să evoluăm cu un goal-keeper pe post de jucător de câmp. Noi am respectat competiția peste orice limită posibilă, ne-am dat viața pe teren, am respectat fotbalul”, a fost reacția tehnicianului pentru Gazetă.

Al Hilal avea trei victorii și două rezultate până la meciul pe care nu l-a mai putut disputa cu Al Ahli Dubai.

„Estul nici n-a început competiția pe grupe, acestea vor fi programate peste o lună, două. Inimaginabil ce decizie s-a putut lua! În condițiile în care ceilalți nici n-au început grupele, de ce ne-au eliminat pe noi?! Habar n-am dacă se poate ataca decizia.

Din toate punctele de vedere, erau obligați să reprogrameze meciurile noastre. Aveam timp destul vreme de trei luni să jucăm optimi, sferturi, semifinale, ce mai era. Tot ceea ce s-a întâmplat mă face să cred că există interese mari în spate, ca altcineva să câștige ușor această competiție”, a fost revolta exprimată de antrenorul de 51 de ani.

CITEȘTE ȘI –>> Noapte albă pentru oficialii de la FCSB! Varianta inedită luată în calcul pentru ca meciul cu Liberec să aibă loc 

al-hilalexcludererealitateareactieliga campionilor asieirăzvan lucescu